DESCOPERĂ
Miroslava
Poziționare
Comuna Miroslava este situată în partea centrală a Județului Iaşi, în nordul Podișului Bârladului, fiind plasată la limita sud-vestică a Municipiului Iaşi. Miroslava este situată la 30 km de Râul Prut (limita estică a județului), pe care se află frontiera Uniunii Europene și granița dintre România și Republica Moldova. Față de limita vestică a județului, comuna Miroslava se află la 40 km față de limita vestică, 25 km față de limita sudică. Comuna Miroslava (reședința de comună) este situată la o distanță de aproximativ 7 km de Gara Iaşi.
Istoric
Satul Miroslava este atestat istoric din anul 1579. Originea denumirii se pare că ar fi numele propriu Miroslav, întâlnit în documente vechi din Moldova și Țara Românească. În anul 1571, la Iași, Petru Vodă întărește nepoților lui Ghedeon Popa și Miroslav stăpânire pe jumătate din satul Dolniceni. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme ale existenței umane pe aceste meleaguri datând din neolitic. Pe Dealul Nucului, lângă satul Valea Adâncă, au fost descoperite topoare de silex din neoliticul târziu. În sudul satului Brătuleni s-au descoperit, din perioada de trecere de la epoca neolitică la cea a bronzului, urme ale unei așezări cu locuințe, precum și resturi de ceramică. Urme din prima epocă a fierului s-au descoperit la Cornești, Găureni, Proselnici, Uricani. Dovezi ale locuirii continue încă din timpuri străvechi pe aceste meleaguri au fost descoperite în diverse situri arheologice, comuna Miroslava având în componența ei unele dintre cele mai vechi sate atestate documentar din zona Județului Iași. Prima menționare documentară a unei localități din arealul comunei Miroslava face referire la Vorovești și datează din anul 1434. Celelalte sate componente sunt atestate istoric astfel: Balciu – 1446, Brătuleni – 1456, Uricani – 1456, Proselnici – 1490, Ciurbești – 1503, Miroslava – 1579, Găureni – 1583, Cornești – 1613, Horpaz – 1646, Valea Adâncă -1772, Dancaș – 1820, Valea Ursului – 1864.
Populație totală
Distribuție gen
Poziționare
An aderare ZMI
Informații
Primăria Comunei Miroslava
Primar — Primăria Comunei Miroslava
Contact
Telefon: 0232.295.680
Fax: 0373.323.322
Email: secretariat@primariamiroslava.ro
Consiliu local
Structură administrativă
Oportunități investiții
Obiective turistice
Evenimente
Galerie foto
Explorează
Administrativ şi secretariat:
0770.741.599 office@zmi.ro B-dul Tudor Vladimirescu Nr. 32, Sc. B, 700310, Iași România