Comarna

Poziționare

Din punct de vedere geografic comuna Comarna este situată la 25 de kilometri sud-est de Municipiul Iași, în partea de răsărit a Podișului Central Moldovenesc în subunitatea numită Crestele Prutului. Este mărginită la nord de Tomești și Țuțora, la sud de Costuleni, la est de Prisăcani și la vest de Schitu Duca.

Istoric

Comuna Comarna s-a constituit prin reunirea satelor Comarna, Osoi, Stînca și Curagău in anul 1968. Cel mai vechi este Comarna așa cum o dovedesc urmele vieții materiale și spirituale descoperite pe teritoriul satului, cât și urmele scrise. Prima atestare documentară a satului Comarna o constituie documentul din 16 martie 1940 prin care domnitorul Ștefan cel Mare dăruiește Mânăstirii Putna o prisacă la Comarna care aparținuse până la acea data Mânăstirii Moldovița. În lucrarea lui Dan Gh. Teodor, Descoperiri arheologice și numismatice la est de Carpați in secolele V-XI, se menționează referitor la descoperirile arheologice de pe teritoriul Comarnei următoarele:”Pădurea Musteata. La circa 2 km nord-vest de sat, in dreptul cantonului silvic, s-au descoperit resturi ceramice caracteristice secolelor VIII-IX”. Într-o lucrare mai ampla, intitulata Așezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea, autorii: N. Zaharia, M. Petrescu Dâmbovița, Em. Zaharia, referitor la aceeași problema oferă informațiile următoare :”in sectorul nordic al satului, până la circa 400 metri nord de acesta, si cu deosebire pe ogorul locuitorului Vasile Mihai, s-au descoperit fragmente ceramice aparținând Hallstatt-ului final, precum si secolelor III sau IV e. n. „. Pe dealul Andrieșului, în vatra satului, în momentul plantarii viței de vie, s-au descoperit vârfuri de săgeți de bronz cu trei aripioare. Tot in acest punct s-a descoperit un pumnal de fier de tip akinakes, cu lama ruptă și datat între secolele V-VI i.e.n. în 1951, pe teritoriul satului Comarna au fost găsite monede imperiale romane. Alte descoperiri importante de pe raza satului sunt: fragmentele de ceramică și resturi de lipitură de la pereți aflate în așezarea din secolul IV e.n., situată la circa 1 km vest-nord-vest de așezarea de la Puntea Tincului. Tot aici apar și fragmente de amforă romană. Satul Osoi este atestat documentar în secolul al XVIII-lea (1772). La sud-est de localitate a fost identificată o siliște cu resturi de cultura materială, formate din fragmente ceramice care aparțin hallsatt-ului târziu, începutului epocii migrațiilor și culturii Dridu (faza protodridu). Aceste informații sunt redate și de Dan Gh. Teodor, însă într-o formă mai concisă: „Terasa Prutului. Pe terasa de lunca din dreptul Prutului, la circa 1 km de sat s-au descoperit fragmente ceramice din secolele VIII-IX”. După adoptarea Legii de reorganizare administrativă din 1871, Osoiul, la fel ca și Comarna, va cunoaște multe organizări și reorganizări fiind înglobat în anumite perioade, când comunei Tomești, Holboca sau Comarna. Comuna Osoi, de sine stătătoare a funcționat între anii 1932-1943 și din 1945-1968. Al treilea sat, Stânca este atestat documentar in 1820. Curagău, al patrulea sat este atestat documentar la sfârșitul se. al XIX-lea.